Istoric si localizare

Istoric

lebadamic

Cu 45 de ani in urma o minte iscoditoare a gasit locul ideal de a logodi Muntele si Apa sub marturia de vesnicie a Cerului. Aici, exact pe limanul de liniste irepetabil in toata geografia Romaniei se afla acum LOCUL TINTA pentru tine, COMPLEXUL MOLDOTURISM CU MUNTII , PORTUL SAU, LACUL si tot ce, pentru un timp, iti poate apartine :

  • campare pe uscat si pe apa
  • port la unica Mare Interioara – Lacul Bicaz
  • aproape 500 locuri la alegere pentru servirea mesei in formula stationara sau pe leganare de valuri
  • dotari de agreement pentru 4 anotimpuri
  • sala de conferinte, concursuri, evenimente
  • o capitanie care ofera siguranta dar si eventuala scolarizare pentru posibilii viitori “lupi de mare”
  • o clima blanda intr-un spatiu natural de maxima protectie impotriva exceselor naturale
  • punct de plecare si intoarcere la numeroasele itinerarii pe care ti le propui
  • doua vapoare si multe, diverse, ambarcatiuni
  • liniste dar si discoteca de sfarsit de saptamana
  • confort si modernitate interioara, decor ancestral de jur imprejur

Localizare

Bicazul, centru turistic situat într-o pozitie pitoreasca, se afla la 26 km de Piatra Neamt, legatura intre cele doua orase facandu-se atat prin DN 15 cat si printr-o cale ferata. Acest oras de munte aflat la poalele Masivului Ceahlau la 432 m altitudine, strajuit de dealuri bogat impadurite, a fost ridicat indeosebi in urma construiii puternicei hidrocentrale Izvorul Muntelui. Poate fi denumit si “portul Bicaz”, prin asezarea sa pe malul lacului Izvorul Muntelui “marea Bicazului”. 

In oras exista azi un muzeu, care infatiseaza istoria loclitatii si a celorlalte asezari de pe cursul mijlociu al Bistritei.

Lacul “Izvorul Muntelui”- Bicaz, (la 35 km de Piatra Neamt), lac de acumulare format pe Bistrita, în spatele unui baraj înalt de peste 120 m, un adevarat munte artificial, constituie o atractiva zona de agrement.
Situate intre paralela 47° latitudine nordica si meridianul 26° longitudine estica LACUL DE BARAJ “IZVORU MUNTELUI” – BICAZ dar si COMPLEXUL TURISTIC NAVAL PORT BICAZ pot fi vazute, în zilele senine, de pe Vf.Toaca (1900m). Înaltimea medie a reliefului este aproximativ 1100 m, iar adâncimea lacului 100 m.

La Complexul Turistic Naval Port Bicaz se poate ajunge cu masina, ambarcatiuni sau per pedes. Din orice parte a Lumii vei veni, ai numeroase porti de intrare spre noi: Barajul Bicaz – Izvorul Muntelui – Satul Izvorul Alb – Satul Ceahlau – Schitul Dochia – Debarcaderul Izvorul Alb.
Din satelit, Lacul Bicaz, se leaga de nervura vie a raului Bistrita si se percepe, in orbita bazinului hidrografic de 4.035 km.p. ca un iris verde-albastrui cu marginalii de malachit.
Dinspre VATRA DORNEI, BORSEC sau GHIORGHIENI, saptamana de saptamana, Ardealul isi trimite zecile de turisti incapatanati sa repete necunoscutele trasee sacerdotale ale adeptilor lui Zamolxis sau pelerinajele crestinismului timpuriu ori, de ce nu, traseele de trecere spre Campia Panonica!
Ceva mai departe de baraj se afla statiunea piscicola Potoci, de unde pastravii “migreaza” spre bucatariile terasei plutitoare, a salonului Lebada sau a restaurantului Pescarus. Peste baraj trece soseaua ce leaga Bicazul de Durau, Borsec sau Campulung Moldovenesc,
La extrema cea mai indepartata, la coada lacului, cum i se spune, se afla un mare apeduct, un pod care traverseaza lacul. De pe apeductul de la Poaina Teiului se poate zari, in fuga masinii, imaginea din dreapta sus, Stanca Diavolului. Cand apele lacului sunt ridicate, stanca apare ca iesind din lac, o stanca singulara izolata despre care s-au tesut multe legende locale.